Piftele sau, daca nu doriti pe moldoveneste, chiftele

Tot ce pot sa spun este ca nu au nimic banal in ele, de la friptul lor in untura sau ulei, pana la amestecul de arome si rabdare.

O sa ai nevoie de cele de mai jos:

  • 1 kg.carne tocata amestec (porc+vita)
  • 3 oua
  • 1 capatana mare si mai bine de usturoi
  • 1 felie franzela (numa’ proasta sa nu fie)
  • 2 cartofi mici
  • Frunze patrunjel sau marar
  • Lapte (pentru inmuiat franzela)
  • Sare
  • Piper proaspat macinat

Gata cu insiratul ingredientelor, sa trecem la preparare (dupa ce, in prealabil, deschidem o sticla de vin sau bere ca toate cele de mai jos sa curga firesc):

  • Punem miezul de franzela la inmuiat in lapte
  • Curatam usturoiul si cartofii, taiem marunt patrunjelul si mararul si batem ouale bine
  • Punem carnea intr-un castron mai maricel si adaugam usturoiul zdrobit
  • Stoarcem franzela bine, dam cartofii  pe razatoarea mica, si spargem ouale
  • Toate cele de mai sus le punem peste carne si adaugam sarea si piperul proaspat macinat
  • Amestecam bine cu mana.

Am gustat si am mai adaugat sare dupa care am bagat amestecul in frigider pentru o ora ca sa se intrepatrunda toate aromele. Luam frumusel cu mana din amestec si, cu palmele ude, formam bilute pe care la final le turtim. Putem sa le dam prin faina sau pesmet daca ne place asa, eu am preferat sa nu.

Punem tigaia pe foc, cand se incinge adaugam ulei, cam doua degete, si punem piftelele sa se prajeasca in voie, la foc potrivit. Nu le grabiti, lasati-le sa se faca in legea lor. Dupa ce-s prajite bine pe ambele parti le punem pe o hartie de bucatarie ce va absorbi din excesul de ulei.

Musai de mancat calde si cu Musar de la Casa Gaciu. Pe mustarul asta l-am descoperit acum vreo 2 ani si n-am inteles nimic. De fapt, n-am inteles ce mancasem eu pana atunci, daca asa trebuia sa fie un mustar.

Daca a mai ramas ceva din vinul si berea deschise la inceputul activitatii de bucatarit, zicem si un „Hai, noroc!” pe langa „Sa aveti pofta!”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *